sâmbătă, 10 martie 2012

Computerele cu care Apple a scris istorie. De la calculatorul de lemn, la iPad 3


În ultimii 30 de ani, produsele de la Apple au redesenat întreaga industie şi au revoluţionat era digitală.

În 1976, la scurt timp dupa ce Steve Jobs şi Steve Wozniak au lansat computerul Apple la Homebrew Computer Club din Palo Alto, un dealer IT a cumpărat 100 de aparate Apple cu 50.000 de dolari.
Acesta a fost primul pas al companiei care a devenit anul acesta cea mai valoroasă din lume, cu o capitalizare care a depăşit 500 de miliarde de dolari.
CBS News, citat de incont.ro a făcut o trecere în revistă a celor mai importante produse Apple, cu care compania a revoluţionat piaţa electronicelor, de la Apple I la iPad, care a ajuns la a treia variantă.
Apple I – a fost lansat în 1976 şi era, practic, o cutie de lemn, fară tastatură, monitor sau mouse, care semăna mai mult cu o maşină de scris. Wozniak si Jobs au produs 200 de astfel de modele, pe care le-au vândut cu 666,66 dolari bucata.

Apple II – al doilea model Apple a fost lansat în 1977 şi a fost primul computer care a purtat primul logo al companiei, mărul muşcat, în culorile curcubeului.

Apple Lisa – a fost lansat în 1983. Jobs a facut parte din echipa care a început lucrul la acest model, în 1978, dar ulterior s-a alăturat proiectului Macintosh. Lisa avea preţul de 9.995 de dolari, iar Apple nu a vândut decât 10.000 de unităţi. Se spune că stocurile de calculatore nevândute au fost îngropate pe un câmp din Utah.

Macintosh 128k – a fost lansat în 1984 şi a avut parte de o reclamă regizată de celebrul Ridley Scott, care a rulat pentru prima dată la Suberbowl şi care a fost inspirată din romanul “1984” al lui George Orwell.
Macintosh Plus – a aparut în 1986, a fost al treilea computer personal din gama Macintosh şi primul cu sistem 7 OS, sistem de operare care permitea distribuirea de fişiere şi QuickTime. Mac Plus avea memorie de 1 MB de RAM, dar care putea fi extinsă la 4 MB.

Macintosh II – Apple Computers a introdus a doua serie de modele Macintosh pe 2 martie 1987. Mac II a fost primul computer de la Apple cu display color şi a fost vândut la preţul de 5.500 de dolari.

Macintosh Portable – primul computer cu baterie, portabil, a fost lansat pe 20 septembrie 1989. Cântărea peste 7 kilograme şi costa 6.400 de dolari.

Power Macintosh 6100 – lansat în 1994. Seria de computere 6100 s-a mai numit şi Performa, fiind dotate cu procesoare PowerPC.
iMac G3 – dupa ce Jobs a devenit CEO interimar la Apple, cele mai importante două decizii pe care le-a luat au fost “indulcirea” rivalităţii cu Microsoft şi a schimbat designul produselor Apple. iMac G3 a introdus forma de ou a noilor computere, într-o varietate de culori, dotate cu tastatură şi mouse. A fost primul PC care a introdus USB-ul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu