marți, 4 iunie 2013

Yahoo face schimbări majore. Toţi utilizatorii vor trebui să accepte noile reguli


O nouă interfaţă pentru căsuţa de mail şi noi reguli de utilizare ale serviciului Yahoo devin obligatorii începând din, 3 iunie, scrie playtech.ro. 
La sfârşitul anului trecut, Yahoo introducea noi schimbări pe partea de interfaţă ale serviciului YahooMail. Vehiculate cu ceva timp în urmă, acestea erau inevitabile dupa schimbarea CEO-ului. Pe lângă schimbări clare pentru utilizatorii Web, tot atunci utilizatorii de iPad-uri şi tablete cuWindows 8 şi Windows RT au beneficiat de interfeţe optimizate pentru a profita cât mai uşor de serviciul de poştă electronică al companiei printr-un ecran sensibil la atingere.
Ca de fiecare dată, iniţial, schimbările de interfaţă sunt opţionale. Însă, vine un moment, când sunteţi obligaţi să faceţi tranziţia dacă vreţi să mai aveţi acces la serviciu. Începând de azi, singura alternativă pentru a nu îmbrăţişa noua interfaţă web este să folosiţi o aplicaţie gen Outlook cu suport pentru IMAP şi să vă importaţi mesajele din Yahoo! Mail.
Tot astăzi mai are loc un eveniment. Utilizatorii de Yahoo! Mail care vor în continuare să folosească serviciul vor trebui să accepte ca Yahoo să scaneze toate mesajele primite şi trimise prin intermediul contului vostru de email.  Această activitate va fi intreprinsă de o companie cu scopul de a colecta date personale despre fiecare utilizator al serviciului şi pentru a-i oferi acestuia reclame personalizate şi alte tipuri de conţinut targetat pe interesele sale specifice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu