joi, 27 decembrie 2012

Tehnologie care ar putea schimba lumea. Nicio slujbă nu va mai fi la fel, cred specialiştii

Inginerul Dallas Goecker participă la şedinţe, glumeşte cu colegii şi se plimbă prin birou la fel ca oricare alt angajat din cadrul companiei sale din Silicon Valley. Doar că Goecker nu e în California, ci la peste 3.700 de kilometri distanţă, lucrând din casa lui din Seymour, Indiana, scrie Descopera.ro.
Acest lucru este făcut posibil de Beam — un aparat mobil pentru videoconferinţe pe care îl poate manevra în birourile din Palo Alto şi în workshopurile companiei Suitable Technologies. Acest dispozitiv ce măsoară 1,5 metri în înălţime şi care este dotat cu un ecran video de mari dimensiuni îi permite lui Geocker să aibă o prezenţă fizică în birou ce îi dă lui şi colegilor săi sentimentul că se află cu adevărat acolo.
"Acest robot îţi permite să ai parte de interacţiunile fireşti cu care eşti obişnuit la muncă", a explicat Goecker, vorbind prin Beam. "Stau la biroul meu alături de restul lumii, iau parte la conversaţiile lor şi la socializarea dintre colegi", a mai explicat inginerul.


Suitable Technologies, producătoarea robotului Beam, este una din câteva zeci de companii care vând aceşti roboţi de teleprezenţă. Aceste aparate controlate de la distanţă sunt echipate cu camere video, difuzoare, microfoane şi roţi ce permit utilizatorilor să vadă, să audă, să vorbească şi să "meargă" în locaţii aflate la mari distanţe.


Aceşti reprezentanţi robotici sunt încă departe de a intra în mainstream, fiind utilizaţi de un număr mic de organizaţii. Aparatele pot fi scumpe, dificil de navigat şi pot chiar să se blocheze dacă navighează în zone în care semnalul wireless este slab. Scările sunt o problemă letală, iar persoanele care nu se împacă cu tehnologia le-ar putea considera prea ciudate pentru a le folosi în mod regulat.
Specialiştii în tehnologie spun că aceste aparate ar putea fi folosite în diferite scopuri. De exemplu, ar putea permite managerilor să inspecteze fabricile aflate în alte ţări, lucrătorilor în comerţ să salute clienţii din magazine, familiilor să vadă cum se mai simt rudele mai în vârstă, iar iubitorilor de artă să viziteze muzee aflate în alte ţări.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu